Dialoguri

Iubito,
De-aş putea timpu' napoi
Să-l alerg de mân' cu tine
M-aş opri în optzecişidoi
Când ne-am logodit, ştii bine.

Şi-aş trăi iar, rând pe rând,
Viaţa noastră ceas de ceas,
Căci de viaţă sunt flămând
Şi nu ştiu ce-a mai rămas.

Ştiu ce-a fost şi ... rău n-a fost -
Cât mai este, ce va fi?
Întrebări ce-şi au un rost
Şi-a răspunde-i bine' a ştii.

Dar nu ştiu; şi neştiinţa
Sufletu-mi pe jar îl pune
Cu ardoare-mi dau silinţa
Să-nţeleg ce va fi mâine.

Cu- amintirile de mână
Cerc să fac din ce-a rămas
Cântec nou pe-o veche strună
Pentru-al vieţii noastre dans.

Iubitule
E doar amiază, şi un nor
A rătăcit pe-aici pe-aproape -
În tine-i dragoste şi dor,
Nescrise cântece ce-n şoapte

Îşi cer un drept al lor la viaţă;
Deci sunt cu tine-aici de mână
Şi-un viitor ce-avem în faţă
Să-l facem bine împreună.

O draga mea mereu găseşti
O bună vorbă despre mâine:
Iei drumul drept, nu rătăceşti
Prin întrebări fără de fine.

În matematici sunt condiţii
La limită, ori de-nceput;
În fizică sunt definiţii
Iar în chimie-i un ştiut

Că-un dram de reactivitate
E necesar. Şi viaţa noastră
E un buchet superb cu toate
Aste diverse flori, în glastră.

Şi dacă una se-ofileşte
Buchetul pierde din splendoare
Iar viaţa pare că se-opreşte
Şi mă întreabă: “de ce oare

Nu iei din ceea ce-ţi ofer?
De ce nu vrei să mă trăieşti
Aşa cum eu încă mai sper?
De ce nu vrei ceea ce eşti?”

Aici iubito-s în impas:
Doresc mai mult decât ce sunt
Şi filozofic ceas de ceas
Nu pot fi-un alt decât ce sunt!

Cât mai este? Ce va fi
Într-un mâine-al vieţii mele?
Sunt întrebări ce zi de zi
Vise mi-au dat, crez şi putere.

25 mai 2015, Helmond