Noaptea

Sărăcită-n stele noaptea se întinde peste ape
Ca o pânză peste trestii cade moale pân' la luciu,
Şi grăbindu-se departe face orice sacrificiu
Locul zilei să-l ocupe pe pamant nimic să-i scape;

Triste trestii fruntea pleacă când de-o parte când de alta
Şi cu frunze scurte săbii se ating foşnind în cor
Îmbrăcând a nopţii haină se crează-un alt decor
Cu-ntuneric către mijloc, iar pe margini luce apa.

Şi pe luciu-o albă pată prinde tot mai mult o formă
Ce nu mişcă, doar respiră regulat de vis purtată
Gâtu-i colăcit spre aripi, ciocul, coadă laolaltă
Par o luntre răzleţită, ba e-o lebădă diformă.

Noapte-aleargă şi se-ntinde impingând ziua spre vest
Spaţiul ei este-n minute ce-l ocupă- n paşi secundă
Alergând fără oprire şi-ncercând ziua s-o prindă
Ea nu simte cum îşi trage de pe linia din est

Neagra poală lăsând locul unei alte zi ce-apare
Zâmbind florilor în lacrimi, dând bineţe toturor
Chiar şi lebedei ce-agale capul înclinând uşor
Către trestii navighează căci pe luciu-i-un pic de soare.

Şi-uite-aşa fără să ştie, plimbă noaptea cer cu stele
Prinsă între două zile ea pământul îl aleargă
Nu contează de- i îngustă, fără lună, ori mai largă,
Timpul nostru, ea şi ziua, îl fărâmă între ele.

8 februarie 2019, Helmond